De la ritm la lectură: legătura dintre jocurile muzicale și învățarea cititului

legătura dintre ritm și citit

Ritmul, muzica și joculețele care le însoțesc nu sunt doar distracție. Pentru micuțul tău, ele sunt veritabile antrenamente pentru dezvoltarea limbajului. De fiecare dată când îi cânți, îl legeni sau dansezi cu el în brațe, ai impresia că îl liniștești sau îl binedispui. Mai faci însă un lucru foarte important: îl ajuți să învețe și să se pregătească pentru silabisirea primelor cuvinte, iar mai târziu și pentru lecturile care-l vor face mare.

Ce spune știința despre conexiunea dintre ritm și citit

La prima vedere, a bate din palme pe muzică și a descifra cuvintele scrise par activități fără legătură între ele. Cercetările din domeniul neuroștiinței arată însă că acestea implică procese cognitive asemănătoare. Atunci când copiii mici interacționează cu ritmul, creierul lor exersează mecanisme care vor deveni esențiale mai târziu pentru învățarea cititului.

Muzica și limbajul sunt procesate în zone ale creierului care comunică între ele. Atunci când copilul se mișcă pe ritm, ascultă cântece sau participă la jocuri ritmice, el învață să recunoască tipare, să observe succesiunea sunetelor și să înțeleagă durata acestora. Are loc o sincronizare neuronală care este precursoare cititului.

Oamenii de știință consideră că, în fereastra critică de dezvoltare cuprinsă între 4 și 47 de luni, exercițiile ritmice contribuie la:

  • întărirea abilităților de a diferenția sunete apropiate ca structură;
  • creșterea capacității memoriei de lucru, necesară pentru a urmări sensul unui mesaj;
  • îmbunătățirea funcțiilor executive care susțin atenția și autocontrolul, importante în activitățile de învățare;
  • dezvoltarea capacității de a anticipa tipare și secvențe în limbaj.

De la teorie la dovezi clare

jocuri ritmice

Legătura dintre ritm și alfabetizare nu este una teoretică. Studiile demonstrează constant că activitățile muzicale și ritmice au un impact măsurabil asupra dezvoltării limbajului și a abilităților premergătoare cititului. Să le detaliem, pe rând.

Ritmul și conștientizarea fonologică

Experimentele realizate în cadrul Laboratorului de Neuroștiință Auditivă al Universității Northwestern, din SUA, au arătat că micuții care au un simț al ritmului mai bine dezvoltat manifestă, în general, o conștientizare fonologică mai bună.

Acest concept cu denumire complicată face referire la capacitatea copilului de a înțelege că vorbirea este alcătuită din unități sonore mai mici – silabe și sunete – care pot fi separate și combinate. Această abilitate reprezintă o piatră de temelie în dezvoltarea cititului, ajutând copiii să facă legătura dintre sunetele vorbite și simbolurile scrise.

De altfel, o serie cercetări publicate în „Journal of Educational Psychology” au confirmat că dacă participă frecvent la activități ritmice, precum bătăi din palme, jocuri de mișcare sau recitarea rimelor, copiii fac progrese mai rapide în acest domeniu. Ritmul îi ajută să audă mai clar structura cuvintelor și să recunoască silabele, ceea ce ușurează ulterior asocierea sunetelor cu literele.

Rimele și cântecele pentru copii au o cadență naturală care îi ajută pe cei mici să observe asemănările dintre cuvinte și să identifice rimele, o abilitate importantă înainte de începerea cititului propriu-zis.

Ritmul și dezvoltarea vocabularului

Cântecele și jocurile ritmice oferă repetiție într-un mod natural și accesibil. Studiile arată că micuții care sunt expuși la cuvinte noi prin muzică le rețin mai ușor și le folosesc mai des în contexte diferite.

Ritmul sprijină memorarea, deoarece cuvintele sunt asociate cu sunetul, mișcarea și, uneori, cu gesturile. Astfel, informația este procesată simultan în mai multe zone ale creierului, ceea ce favorizează înțelegerea și fixarea vocabularului.

Ritmul și capacitatea de a asculta

Pentru a învăța să citească, copilul trebuie mai întâi să asculte atent. Jocurile ritmice dezvoltă această capacitate, deoarece îl învață să urmărească sunetele, să observe schimbările și să răspundă la indicii sonore.

Un studiu longitudinal realizat de Universitatea din Helsinki, Finlanda, a relevat că micuții care au beneficiat de instruire ritmică timpurie au demonstrat abilități superioare în ceea ce privește distingerea diferențelor dintre sunete atunci când au început să învețe să citească. Acești copii puteau identifica mai ușor diferențe subtile între foneme, cum ar fi cele dintre sunetele „b” și „p”. Această abilitate este considerată un indicator important al succesului ulterior în deprinderea cititului.

Activități ritmice potrivite pentru fiecare etapă de vârstă

activități și jocuri ritmice

Înțelegerea legăturii dintre ritm și alfabetizare este valoroasă, dar aplicarea acestei cunoștințe prin activități adecvate vârstei este cea care produce impact real. Iată câteva activități ritmice practice, potrivite dezvoltării copilului, pe care le poți integra în rutina zilnică.

Sugari (4 – 17 luni)

Sugarii sunt atrași în mod natural de tiparele ritmice, care ajută la organizarea sistemului nervos în dezvoltare și la formarea abilităților fundamentale de procesare auditivă. Aceste activități simple susțin bazele alfabetizării timpurii:

Legănare și rime

Ține copilul în siguranță pe genunchi și leagănă-l ușor în timp ce reciți rime simple. Combinația dintre mișcare fizică și limbaj ritmic stimulează simultan mai multe sisteme senzoriale.

Ritmul bătăilor inimii

Ține copilul aproape de piept și bate ușor ritmul inimii pe spatele lui, cântând un cântec de leagăn. Acest ritm natural ajută sugarii să dezvolte sensibilitatea temporală care stă la baza procesării limbajului.

Jocuri cu percuție

Folosește zornăitoare sau tobe moi, sigure pentru bebeluși, pentru a crea ritmuri simple și constante în timp ce cânți. Fă pauze din când în când, permițând copilului să observe relația dintre sunet și liniște – o abilitate fundamentală de ascultare.

Cititul ritmic

Atunci când îi citești bebelușului, accentuează ritmul natural al textului, exagerând ușor cadența. Acest lucru îl ajută să recunoască tiparele limbajului înainte de a înțelege cuvintele. Poți să-i citești orice vrei tu, chiar și din cartea ta preferată – conținutul e mai puțin important. Ceea ce contează cu adevărăt este să pui accent pe intonație și ritm.

Copii mici (18 – 35 luni)

bătăi repetate din palme

Pe măsură ce copilul devine mai activ, începe să participe activ la activități ritmice, dezvoltându-și conștientizarea fonologică și vocabularul prin experiențe interactive. Iată ce poți face în această perioadă:

Mersul pe silabe

Arătă-i copilului cum să „calce” silabele cuvintelor cunoscute sau ale numelui său. De exemplu, pentru cuvântul „pisică”, va face trei pași, spunând „pi-si-că”, iar pentru „dinozaur” – patru pași, spunând „di-no-za-ur”. Această reprezentare fizică a segmentării silabelor dezvoltă conștientizarea fonologică.

Acompanierea rimelor

Folosește bețe ritmice – pot fi cele din lemn de la xilofon sau oricare altele –  pentru a marca ritmul în timp ce recitați împreună poezii pentru copii. Încurajează copilul să bată ritmul alături de tine.

Bătăi din palme în ecou

Propune-i copilului exerciții simple cu bătăi din palme. Începe cu două-trei bătăi și crește treptat complexitatea. Încurajează-l să repete. Activitatea dezvoltă memoria auditivă și abilitățile de secvențiere esențiale pentru citire.

Cântece cu mișcare

Cântați și dansați împreună. Alege cântecele cu mișcări care asociază gesturile cu cuvintele. Acest tip de ctivitatea susțien consolidarea vocabularul și a simțul ritmului.

Preșcolari (36 – 47 luni)

băiețel care bate ritmul la tobe

La această vârstă, ritmul poate fi integrat în activități mai complexe, cum ar fi:

Povești acompaniate de instrumente

Poți crea povești simple, în care personajele sau acțiunile sunt reprezentate de instrumente diferite. Încurajează copilul să folosească instrumentul corespunzător atunci când apare personajul.

Jocuri de identificare a sunetelor

Creează un joc în care copilul bate toba sau bate din palme, atunci când aude cuvinte care conțin un anume sunet. De exemplu, spune pe rând cuvinte precum: mamă, masă, minge, măr, pisică, nor. Copilul va bate toba (sau din palme) doar atunci când va auzi cuvinte care încep cu „M”. Când aude un cuvânt cu alt sunet, rămâne pe loc. Activitatea sprijină direct conștientizarea fonemică.

Când copilul se obișnuiește cu acest tip de joc, îl poți duce la nivelul următor. Spune-i să bată toba atunci când cuvintele NU încep cu sunetul ales. De exemplu, dacă sunetul este „S”, copilul va bate toba la masă, nor, pat, dar nu la soare, sare, sac. Jocul devine puțin mai provocator și exersează atenția.

Carduri cu tipare ritmice

Creează carduri vizuale cu puncte sau linii care reprezintă tipare ritmice. Copilul le „citește” bătând din palme sau folosind instrumente, învățând că simbolurile reprezintă sunete.

Recitarea poeziilor

Ajută copilul să învețe poezii cu ritm pronunțat, adăugând mișcări sau percuție pentru a susține fluența și claritatea exprimării.

Rolul educației muzicale organizate

educație muzicală structurată

Joaca muzicală de acasă este extrem de valoroasă, însă programele de educație muzicală structurate pot aduce beneficii suplimentare. Acestea sunt concepute în funcție de etapele de dezvoltare ale copilului și folosesc metode validate prin cercetare.

Activitățile desfășurate constant, într-un cadru organizat, ajută copilul să-și consolideze abilitățile și să beneficieze și de interacțiunea cu alți copii. Acest lucru susține motivația, atenția și plăcerea de a învăța.

De reținut!

Ritmul este mult mai mult decât un element de joacă. Prin cântece, rime și mișcare, copilul învață să asculte, să observe structura limbajului și să distingă sunetele care îl alcătuiesc. Toate aceste experiențe îl ajută să se apropie de citit într-un mod firesc și accesibil.

Fie că vorbim despre activități simple desfășurate acasă sau despre educație muzicală organizată, ritmul poate deveni un sprijin real în dezvoltarea timpurie a limbajului, fără presiune și fără a pierde bucuria jocului. Ceea ce trebuie să mai reții, este că nu e niciodată prea devreme să începi aceste „antrenamente”. Simplu, cu bândețe și răbdare, ritm cu ritm, în ritmul copilului.

Surse:

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32607802

https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7680291

https://www.themusicscientist.com/from-beats-to-books-how-rhythm-enhances-early-literacy-development-in-young-children/

Foto: shutterstock.com

Adoramami.ro