Părinți liniștiți, copii fericiți – 10 sfaturi pentru o diversificare fără stres

procesul de diversificare a alimentației bebelușului

Diversificarea alimentației este o etapă plină ochi de emoții atât pentru bebe, dar mai ales pentru tine. Îți dorești să-i oferi tot ce e mai bun, să alegi metoda potrivită și să știi că faci lucrurile „ca la carte”. Ei bine, tocmai această presiune de a respecta reguli stricte poate să strice totul. Mesele devin astfel o sursă de anxietate, în loc să fie un prilej pentru descoperiri și bucurie.

Vestea bună? Nu există un singur drum corect. Fiecare copil are ritmul lui, iar tu ai ocazia să-l însoțești cu răbdare, dar și cu încredere. Ca să-ți fie mai ușor, ți-am pregătit 10 sugestii practice care te vor ajuta să transformi diversificarea într-o aventură relaxată, fără stres.

Planul de diversificare e un ghid, nu o listă bătută în cuie

Planurile de diversificare din cărți sau de pe internet pot fi un sprijin bun, dar nu trebuie urmate întocmai. În tot acest proces este important să nu-ți scape un detaliu esențial: obiceiurile alimentare ale familiei. E bine ca, în jurul vârstei de un an, bebe să poată mânca, în mare parte, ceea ce se află și în farfuriile voastre. Ca atare, până atunci trebuie să-l ajuți să se adapteze treptat la rutina familiei, ceea ce înseamnă că e nevoie să ai o abordare flexibilă.

Ceva însă tot trebuie să urmezi cu strictețe. Vorbim de aici de regulile de siguranță. În primul rând, în timpul meselor, copilul trebuie să stea așezat corect în scaun, cu spatele drept – nu în brațe sau în balansoar, în poziție semiînclinată. Apoi, alimentele oferite trebuie să aibă texturi adecvate vârstei, evitându-se cele mici și rotunde sau tari, așa ca boabele de struguri întregi, morcovul crud, nucile, popcornul etc.

Un alt lucru de care trebuie să ții cont la modul cel mai serios este evitarea râsetelor în timpul meselor. Nu-l face pe bebe să râdă în timp ce-i dai să mănânce, întrucât se poate îneca. Chiar nu-i de glumă. Așadar, mesele trebuie să aibă loc într-un context liniștit, fără joacă și ghidușii.

Ține aproape manualul, dar urmează ritmul copilului

bebeluș în timpul diversificării

Copiii nu sunt identici. Unii acceptă cu entuziasm alimente noi, alții însă au nevoie de mai mult timp și de expuneri repetate. Zilele cu poftă bună pot alterna cu zile în care abia gustă ceva – și ambele situații sunt normale.

În loc să te dai peste cap pentru a bifa etape, concentrează-te mai degrabă pe a observa și a respecta nevoile copilului tău. Dacă urmezi o schemă rigidă, vei pierde din vedere ceea ce contează cu adevărat: să-l lași pe cel mic să descopere mâncarea în ritmul său și să păstrezi o relație pozitivă cu aceasta.

Autodiversifcarea este doar o opțiune, nu o obligație

Mai cunoscută sub denumirea în engleză BLW (Baby Led Weaning), care în traducere liberă ar însemna înțărcare ghidată de bebeluș, autodiversificarea este o metodă modernă, tot mai apreciată în rândul proaspeților părinți. Aceasta însă nu este o cale potrivită oricui. Unii copii preferă bucățile de mâncare, alții se simt mai în siguranță cu piureuri.

N-o lua ca pe un „eșec”, dacă începi clasic, cu lingurița. Ca să fii împăcată, poți combina metodele de diversificare. Oferă-i, la aceeași masă, și piure, și bucăți moi, pentru a-i permite copilului să aleagă ce să exploreze. În felul acesta, procesul va decurge firesc, fără presiune.

Mesele solide devin importante, dar laptele rămâne de bază

Chiar și după ce începem diversificarea, laptele, fie că vorbim de cel matern sau formulă, este în continuare extrem de important. El constituie baza alimentației copilului până la vârsta de un an. Cu toate acestea, nu trebuie să fie exclusiv.

Pe măsură ce lunile trec, mesele solide trebuie să câștige tot mai mult teren. Treptat, bineînțeles. Obiectivul este ca, la 12 luni, copilul să rămână cu 2 mese de lapte pe zi, iar restul să fie reprezentat de mese consistente și variate. Pe scurt, după 6 luni, laptele nu trebuie să dispară, doar trebuie să cedeze progresiv mai mult loc pentru celelalte tipuri alimente.  

Oferă-i mese bogate pentru un complex de nutrienți

mâncare pentru diversificare

O diversificare reușită înseamnă expunere la gusturi, dar și mese hrănitoare. Dacă rămâi prea mult în etapa de început în care mesele sunt compuse din alimente simple (un fruct sau o legumă), copilul nu va primi suficienți nutrienți. Pentru o varietate de substanțe nutritive, încearcă să-i oferi mese complexe. Iată câteva exemple:

  • piure de legume cu carne și ulei de măsline;
  • terci de ovăz cu banană și brânzică;
  • supă cremă de linte cu gălbenuș;
  • cartof cu broccoli și pește;
  • mâncărică de mazăre cu morcov și carne de vită;
  • brioșe cu iaurt și fructe.

Proteinele și alimentele bogate în fier – carne, ouă, leguminoase, lactate, semințe – sunt foarte importante și ar trebui introduse devreme. Desigur, având grijă să fie corect adaptate în ceea ce privește textura.

Alimentele se propun, nu se impun

Un copil simte imediat emoțiile părintelui. Dacă mesele sunt însoțite de nervozitate, forțări sau replici de tipul „Iar nu mănâncă nimic!”, „Trebuie să mănânci măcar câteva lingurițe!”, „Cum vei să crești mare, dacă nu mănânci?!”, el va deveni și mai reticent.

Oricât de frustrant și greu n-ar fi, străduiește-te să menții o atitudine relaxată. Ai răbdare și încearcă din nou peste câteva zile. „Invită-l” pe cel mic la masa familiei. Copilul învață prin observare și imitare. Acest lucru se aplică și în acest caz. Primele luni de diversificare sunt despre explorare și despre construirea unei relații sănătoase cu mâncarea. Prin urmare, sub nicio formă, mesele lui bebe nu trebuie să ajungă o sursă de anxietate.

Diversitatea, mai importantă decât cantitatea

Așa cum am mențioat deja, copiii sunt foarte diferiți. Unii mănâncă doar câteva lingurițe, alții un castron întreg – și ambele situații sunt normale. La începutul perioadei de diversificare, cantitățile sunt foarte mici. Uneori, până și o singură linguriță în plus poate fi un progres real.

Nu te concentra pe gramaje și număratul lingurițelor și în niciun caz nu face comparații cu alți copii. În schimb, acordă atenție maximă calității și diversității meselor. Asta e ceea ce contează cu adevărat. Bunăoară, consumul a trei lingurițe de piure de fructe cu ovăz și brânzică poate aduce mai multă valoare nutritivă decât un bol mare de fructe pasate. Un copil care mănâncă puțin, dar mai nutritiv e mai câștigat decât unul care mănâncă mai mult dintr-un singur tip de aliment.

Reintrodu alimentele refuzate cu răbdare

primele mese ale bebelușului

Un copil poate refuza un aliment chiar și de zece ori. Asta nu înseamnă că nu îl va accepta niciodată. Încearcă să revii cu acel aliment la câteva zile, în cantități mici și pregătit în moduri diferite.

De exemplu, dovlecelul simplu fiert poate fi respins, dar într-un piure cu cartof dulce sau într-o supă cremă poate fi acceptat cu ușurință. Răbdarea și perseverența blândă fac minuni.

Transformă mesele într-o experiență interactivă

Ca să se împrietenească mai ușor cu mâncarea, bebelușul trebuie lăsat să o exploreze cu toate simțurile. Ca să învețe să mănânce, nu e important doar gustul. La fel sunt și simțurile vizual, olfactiv și tactil. Lasă-l să atingă legumele, să le miroase, să bage degetele într-un piure și să-l întindă. Pe măsuță, pe piept, pe față. Într-un final, va ajunge și în guriță ceva. Hrănește-i această curiozitate, pentru că îl ajută să accepte mai ușor alimentele noi.

Pe măsură ce bebe crește, implică-l în activități simple:

  • așezați împreună bucățelele pe tavă;
  • permite-i să amestece cu lingura o compoziție;
  • pune-l să aleagă între două fructe.

Copiii care participă la procesul de pregătire a meselor sunt mai dispuși să guste din ceea ce a rezultat. Tocmai pentru că au contribuit și ei.

Creează un ritual plăcut al meselor

Mediul în care se ia masa este la fel de important ca mâncarea din farfurie. Dacă mesele sunt momente de liniște și conectare, copilul le va asocia cu starea de siguranță și bucurie.

Ce poți face concret:

  • așază copilul la masă împreună cu familia;
  • evită televizorul și telefoanele;
  • oferă-i farfuria cu un zâmbet și vorbește-i pe un ton cald;
  • transformă mesele în ocazii pentru conectare.

Participarea copilului la masa de seară în familie sau la prânzul din weekend îi va da un sentiment de apartenență și stabilitate. Astfel, mesele nu mai sunt doar despre hrană. Ele devin contexte pentru relaționare și apropiere.

Reține că diversificarea nu este un test pe care copilul trebuie să-l treacă impecabil. Este o călătorie de descoperire, cu pași mici, cu încercări și reîncercări, în care tu ești ghidul lui blând și răbdător.

Dacă privești mesele cu relaxare, le transformi în momente de conectare și încurajezi copilul să exploreze, diversificarea devine o etapă frumoasă, nu o sursă de stres. În final, scopul nu este doar ca micuțul să mănânce bine, ci și să dezvolte o relație pozitivă cu mâncarea, care îl va însoți pe tot parcursul vieții.

Surse:

https://raisingchildren.net.au/babies/breastfeeding-bottle-feeding-solids/solids-drinks/solid-foods-practical-tips-for-getting-started

https://www.beechnut.com/blog/10-tips-start-solids-like-baby-food

https://www.peps.org/ParentResources/by-topic/feeding/10-tips-for-starting-your-baby-on-solid-food

https://www.nutrition.org.uk/nutrition-for/baby/introducing-solid-foods-to-your-baby

Foto: shutterstock.com

Adoramami.ro