La un deceniu de la apariția studiului care a demonstrat că oferirea produselor din arahide bebelușilor poate preveni dezvoltarea unor forme severe de alergie, iată că astăzi avem dovezi clare care arată că acest lucru a făcut o mare diferență în lumea reală. Oamenii de știință spun că această practică a ajutat zeci de mii de copii să evite alergii care le-ar fi putut pune în pericol viața. Alergia la arahide nu este doar una dintre cele mai frecvente alergii alimentare, ci și cea mai frecventă cauză de reacții alimentare fatale.
Introducerea timpurie a arahidelor, o schimbare de paradigmă majoră
De-a lungul timpului, părinților din lumea întreagă li s-a spus să evite alimentele cu potențial alergen până când copilul împlinea cel puțin un an. În cazul arahidelor, restricția mergea chiar mai departe. Introducerea lor în alimentație era adesea permisă abia după vârsta de trei ani. Ei bine, cercetările recente au răsturnat complet această abordare. După publicarea, în 2015, a studiului de referință privind expunerea timpurie la arahide, medicii au început să recomande introducerea produselor care conțin acest alergen, chiar de la vârsta de 4 luni.
Rezultatele nu au întârziat să apară. Rata alergiilor la arahide în rândul copiilor de 0 – 3 ani a scăzut cu peste 27% după apariția primelor ghiduri pentru copiii cu risc crescut, iar după extinderea recomandărilor în 2017, scăderea a depășit 40%.
„Este ceva remarcabil, nu-i așa? Putem spune astăzi că sunt mai puțini copii cu alergii alimentare decât ar fi fost dacă nu am fi introdus această măsură de sănătate publică”, a declarat, pentru CNN, dr. David Hill, alergolog la Spitalul de Copii din Philadelphia și autor al studiului publicat recent în revista medicală Pediatrics.
60.000 de copii, protejați de alergii

Dr. Hill și colegii săi au analizat dosarele medicale electronice din zeci de cabinete pediatrice pentru a urmări diagnosticarea alergiilor alimentare la copiii mici, înainte, în timpul și după introducerea ghidurilor. Potrivit cercetătorilor, aproximativ 60.000 de copii au evitat dezvoltarea alergiilor alimentare din 2015 până în prezent, dintre care 40.000 ar fi dezvoltat altfel o alergie la arahide. Cu toate acestea, în jur de 8% dintre copii sunt încă afectați de alergii alimentare, iar peste 2% prezintă alergie la arahide.
Cum se manifestă alergia la arahide
Alergia la arahide apare atunci când sistemul imunitar percepe greșit proteinele din arahide ca pe o amenințare și declanșează o reacție exagerată. O reacție alergică la arahide apare, de obicei, în câteva minute după expunere. Semnele și simptomele alergiei la arahide pot include:
- Reacții la nivelul pielii, cum ar fi urticarie, roșeață sau umflături.
- Mâncărimi sau furnicături în interiorul sau în jurul gurii și gâtului.
- Probleme digestive, cum ar fi diaree, crampe abdominale, greață sau vărsături.
- Senzație de constricție la nivelul gâtului.
- Dificultăți de respirație sau respirație șuierătoare (wheezing).
- Nas care curge.
Anafilaxia: o reacție care poate pune viața în pericol
Alergia la arahide este cea mai frecventă cauză de anafilaxie provocată de alimente. Această urgență medicală necesită tratament imediat cu un autoinjector cu adrenalină și deplasarea de urgență la spital.
Semnele și simptomele anafilaxiei pot include:
- Constricția căilor respiratorii.
- Umflarea buzelor, limbii și gâtului, care îngreunează respirația.
- scădere severă a tensiunii arteriale, cunoscută și sub numele de șoc.
- Puls rapid.
- Amețeală, senzație de leșin sau pierderea cunoștinței.
Studiul care a schimbat regulile: LEAP

Revoluția în alimentația bebelușilor a început cu studiul Learning Early About Peanut Allergy (LEAP), condus de dr. Gideon Lack, profesor de alergologie pediatrică de la King’s College din Londra. Cercetarea a demonstrat că introducerea produselor din arahide în alimentația bebelușilor reduce riscul de alergie cu peste 80%. Mai mult, analiza pe termen lung a arătat că această protecție persistă până la adolescență la aproximativ 70% dintre copii.
Concluziile studiului au dus la elaborarea unor noi ghiduri medicale care încurajau părinții să introducă arahidele devreme, însă adoptarea recomandărilor a fost lentă. Doar o treime dintre pediatri și aproximativ două treimi dintre alergologi au aplicat aceste indicații în primii ani.
De ce întârzie părinții și medicii să aplice recomandările
La început, oamenii au fost reticenți. Mulți părinți – și chiar și specialiști – s-au temut că introducerea arahidelor prea devreme ar putea fi prea riscantă. În lipsa unui protocol clar și a experienței clinice din afara studiilor controlate, au existat rețineri.
Cel mai des invocat argument de către sceptici a fost faptul că datele folosite în cercetări au provenit dintr-un eșantion limitat de clinici. Acesta a contribuit cel mai mult la starea de neîncredere. Totuși, noile analize aduc dovezi clare că această strategie chiar funcționează. Nu doar că este sigură, dar produce efecte la scară largă.
„Introducerea timpurie a alergenilor este tot mai adoptată și pare să aibă un impact măsurabil”, afirmă autorii studiului.
Cum poți introduce arahidele în siguranță în alimentația bebelușului
Noile ghiduri medicale, actualizate în 2021, recomandă introducerea arahidelor și a altor alergeni alimentari majori (lapte, ouă, soia, nuci, pește) între 4 și 6 luni, fără a fi nevoie de teste sau analize prealabile. Desigur, părinții sunt sfătuiți să discute cu pediatrul înainte, mai ales dacă există cazuri de alergii severe în familie.
Dr. Hill explică faptul că nu este nevoie de cantități mari: „Câteva gustări mici de unt de arahide, iaurt pe bază de lapte, iaurturi din soia sau unturi din alte tipuri de nuci sunt suficiente pentru a expune sistemul imunitar la aceste alimente într-un mod sigur”.
Această expunere controlată ajută organismul copilului să recunoască și să tolereze proteinele din alimentele respective, reducând semnificativ riscul de reacții alergice mai târziu.
Deși e de la sine înțeles, este, totuși, extrem de important de subliniat că unui sugar nu i se vor oferi niciodată arahidele întregi! Acest lucru expune copilul riscului de sufocare. Se va folosi unt fin de arahide, ca poate fi amestecat în piureuri de fructe sau legume, pentru a fi ușor de înghițit.
Precauții speciale în cazul copiilor cu atopie

Conform noilor ghiduri, un sugar care prezintă risc crescut de a dezvolta alergie la arahide este cel care suferă de dermatită atopică (eczemă) severă și/sau alergie la ouă. În cazul lor, recomandările prevăd introducerea alimentelor care conțin arahide, după ce s-a stabilit că este sigur să se facă acest lucru.
Dacă se determină că micuțul are risc crescut, ghidurile recomandă testarea pentru alergia la arahide. Alergologul poate efectua această testare printr-un test cutanat sau printr-un test de sânge. În funcție de rezultate, specialistul poate recomanda introducerea arahidelor pentru prima dată în cabinetul medical, sub supraveghere. Un test pozitiv nu înseamnă neapărat că micuțul este alergic. Studiile au arătat că sugarii care prezintă o sensibilitate la arahide nu sunt întotdeauna alergici.
În cazul sugarilor cu risc crescut, dacă testul cutanat nu indică o reacție mare (papulă mică), ghidurile actualizate recomandă ca prima administrare a arahidelor să aibă loc în cabinetul specialistului. În schimb, dacă reacția testului cutanat este mare (8 mm sau mai mult), ghidurile recomandă să nu se încerce un test oral. Asta pentru că este foarte probabil ca sugarul să fie deja alergic. Într-o astfel de situație, alergologul poate decide să nu expună deloc copilul la arahide. El poate recomanda evitarea completă a acestora, din cauza riscului ridicat al unei alergii preexistente. Totuși, unii alergologi pot decide să continue cu o provocare alimentară controlată. Bineînțeles, după ce le explică părinților riscurile și beneficiile acestei proceduri.
Copiii cu risc moderat – adică cei cu eczeme ușoare sau moderate care au început deja diversificarea – nu au nevoie de o evaluare specială. Părinții pot introduce alimente care conțin arahide acasă, în jurul vârstei de șase luni. Dacă există nelămuriri, nu ezita să ceri sfatul medicului de familie sau al pediatrului.
Părinții încep să aibă încredere în noile recomandări
Un exemplu vine de la Tiffany Leon, dieteticiană din Maryland, SUA, și director în cadrul organizației Food Allergy Research & Education (FARE). Ea a introdus arahidele și alți alergeni timpurii în alimentația propriilor fii, James (4 ani) și Cameron (2 ani).
„La început, mama mea a fost șocată că le dădeam așa ceva copiilor înainte de 3 ani. I-am explicat că știința s-a schimbat. Ca dietetician, urmez recomandările bazate pe dovezi. Așa că atunci când am aflat că acestea sunt noile ghiduri, am spus: bine, așa vom face”, povestește Tiffany, citată de CNN.
O șansă reală de a reduce alergiile la nivel global
Introducerea timpurie a produselor din arahide nu mai este doar o recomandare experimentală. Este o măsură de prevenție susținută de date solide. Pe măsură ce tot mai mulți medici și părinți o adoptă, șansele ca generații întregi de copii să crească fără alergii severe devin tot mai mari. Cu puțină atenție și consult medical, părinții pot ajuta sistemul imunitar al copilului să se dezvolte sănătos și să evite alergia la arahide și nu numai.
Surse:
https://edition.cnn.com/2025/10/20/health/peanut-allergy-guidance-change-wellness
https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMoa1414850
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/peanut-allergy/symptoms-causes/syc-20376175
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21511-peanut-allergy
https://acaai.org/allergies/allergic-conditions/food/peanut
Foto: shutterstock.com