În timpul nașterii, bebelușii părăsesc mediul confortabil și liniștit al uterului matern și intră într-o lume total diferită: mai zgomotoasă și mai ales – luminoasă. Unii micuți o descoperă cu ochii abia crăpați, alții cu ei larg deschiși… Dar oare ce pot vedea? Răspunsul scurt: nu prea multe. Acest lucru însă se va schimba și încă destul de repede, pentru că fiecare lună de viață aduce progrese uimitoare.
De la primele priviri ca prin ceață până la momentul în care distinge culorile vii și recunoaște chipuri de la distanță, vederea bebelușului trece prin transformări spectaculoase. Hai să vedem cum evoluează acest proces în primul an de viață.
Primele zile: cum vede un nou-născut
Un bebeluș poate vedea încă din prima clipă de viață, dar imaginea este neclară și limitată. Nou-născuții sunt foarte sensibili la lumina puternică. Dacă te uiți în ochii micuțului, poți observa cu ușurință cât de mici îi sunt pupilele. Le are așa pentru a limita cantitatea de lumină care pătrunde în ochii săi. În primele zile, bebe poate vedea ceva lângă el cu vederea periferică (laterală), dar vederea centrală este încă în deficitară.
În câteva săptămâni, pe măsură ce retina se dezvoltă, pupilele bebelușului se lărgesc. Drept urmare, acesta poate percepe contraste și umbre. Formele mari și culorile strălucitoare pot începe să îi atragă atenția. De asemenea, el poate începe să se concentreze asupra unui obiect aflat chiar în fața lui.
La aproximativ o lună, bebe se poate concentra pentru scurt timp asupra chipului tău, dar poate prefera în continuare obiectele viu colorate aflate la o distanță de până la aproximativ un metru. Trebuie să știi că sugarii sunt capabili să vadă în toată cameră chiar de la naștere, dar sunt interesați în principal de obiectele aflate foarte aproape de ei. De aceea, în această perioadă, fața mamei sau a tatălui aflată la câțiva centimetri devin repede cele mai importante repere vizuale.
Cum se schimbă vederea bebelușului de la 2 la 4 luni

În primele două luni, ochii bebelușilor nu funcționează întotdeauna foarte bine împreună. Privirea micuțului poate părea adesea „rătăcită” și e posibil să remarci că-i mai fuge câte un ochi. Nu, nu e vorba de strabism. E un fenomen absolut normal la această vârstă, care în cele mai multe cazuri se corectează de la sine. Totuși, dacă unul dintre ochii bebelușului se întoarce constant spre nas sau, dimpotrivă, se abate spre exterior, discută cu medicul pediatru.
În jurul vârstei de 2 luni, bebelușii încep de obicei să urmărească un obiect aflat în mișcare, pe măsură ce coordonarea vizuală se îmbunătățește. De fapt, până spre 3 luni, bebelușul poate avea deja suficientă coordonare între ochi și mână pentru a încerca să atingă un obiect aflat în mișcare, aproape de el.
De regulă, după 3 luni, ochii bebelușului ar trebui să funcționeze împreună pentru a focaliza și a urmări obiecte. Dacă nu observi acest lucru, este important să discuți cu medicul pediatru.
În jurul vârstei de 4 luni, începe să se formeze percepția adâncimii. Din acel moment, copilul vede nu doar obiectele, ci și distanțele dintre ele. Această abilitate, combinată cu coordonarea mână – ochi, îl ajută să prindă mai ușor obiecte.
De la 5 la 8 luni: se dezvoltă memoria vizuală
La vârsta de 5 luni, abilitatea bebelușului de a percepe la ce distanță se află un obiect este deja mult mai bine dezvoltată. În această etapă, el vede lumea mult mai bine, în trei dimensiuni (3D). De asemenea, devine mai priceput în a ajunge la obiecte, fie că sunt aproape, fie că sunt mai departe. Vei observa cum începe să apuce cu succes jucăriile, dar și lucrurile pe care nu i le-ai oferit intenționat – de la ochelarii de pe nas până la șuvițele de păr.
Tot acum, bebe poate te recunoaște de la distanță, într-o cameră, și îți poate zâmbi. Poate vedea obiecte de afară privind pe fereastră. Este posibil chiar să își amintească ce este un obiect, chiar dacă vede doar o parte din el.
În general, bebelușii încep să meargă de-a bușilea în jurul vârstei de 7- 8 luni, ceea ce le îmbunătățește și mai mult coordonarea mână – ochi.
De la 9 la 12 luni: apucarea obiectelor mici și primele mișcări independente

În general, în jurul vârstei de 9 luni, bebelușii reușesc să aprecieze destul de bine distanța. Aceasta este și perioada în care încep să se ridice singuri în picioare. Probabil că, până acum, ochii bebelușului au ajuns la culoarea lor finală, deși uneori pot apărea mici schimbări și mai târziu.
Pe la 10 luni, bebelușii pot, de obicei, să vadă și să aprecieze distanța suficient de bine încât să poată apuca lucuri mici între degetul mare și arătător.
În jurul vârstei de 12 luni, majoritatea bebelușilor merg de-a bușilea și încearcă să facă primii pași, iar vederea îi ajută enorm în cucerirea acestor borne de dezvoltare.
Când pot bebelușii să distingă bine culorile
Prin săptămâna 27 de sarcină, pe când încă e în burtica mamei, bebelușul vede pentru prima dată o culoare – roșul! La naștere, este atras de contraste puternice – alb și negru, forme clare și culori intense. Pentru că percep cu ușurință diferența dintre alb și negru, cărțile cu imagini contrastante sunt ideale în primele luni.
La aproximativ 2 – 3 luni, bebe reușește să distingă câteva culori, în special roșu și verde, iar până la 5 – 8 luni percepe întregul spectru, deși nu la fel de bine ca un adult. Nu poate deosebi încă nuanțele apropiate sau pastelurile, astfel că va fi atras în continuare de obiectele viu colorate.
Ce poți face pentru a-i sprijini dezvoltarea vederii
Există multe lucruri pe care părinții le pot face pentru a ajuta vederea bebelușului să se dezvolte corect. Iată câteva exemple de activități potrivite în acest sens pentru diferite vârste.
De la naștere până la 4 luni
- Folosește o lampă de veghe sau o altă sursă de lumină difuză în camera bebelușului.
- Schimbă frecvent poziția pătuțului și poziția copilului în el.
- Ține jucăriile pe care le poate atinge și apuca la distanța de focalizare a bebelușului, aproximativ 20 – 30 cm.
- Vorbește-i bebelușului în timp ce te plimbi prin cameră.
- Alternează partea dreaptă și partea stângă la fiecare hrănire.
De la 5 la 8 luni
- Atârnă o jucărie mobilă de tip carusel sau diverse obiecte deasupra pătuțului, astfel încât bebelușul să le poată apuca, trage sau lovi cu piciorușele.
- Oferă-i ocazia de a se juca mai mult și de explora pe podea.
- Pune-i la dispoziție cuburi din plastic sau din lemn, pe care să le poată ține în mâini.
- Joacă-te cu el „cucu-bau” sau alte jocuri similare, mișcându-i mânuțele în timp ce spui cu voce tare cuvintele jocului.
De la 9 la 12 luni
- Joacă-te cu el de-a v-ați ascunselea, fie cu jucării, fie cu fața ta, pentru a-l ajuta să își dezvolte memoria vizuală.
- Numește obiectele atunci când vorbești, pentru a încuraja asocierea cuvintelor și dezvoltarea vocabularului.
- Încurajează-l să meargă de-a bușilea în locul mersului timpuriu, pentru a-l ajuta să dezvolte o mai bună coordonare ochi-mână.
- Jucați-vă de-a aruncatul mingiuțelor – el poate acum să estimeze destul de bine distanțele și să arunce obiecte cu mai multă precizie.
Când este nevoie de un consult de specialitate
Bebelușii încep să exploreze lumea cu ajutorul văzului încă de la naștere. Înainte de a învăța să întindă mâna și să apuce obiecte sau să se târască și să se ridice în șezut, ochii le furnizează informații și o stimulare extrem de importantă pentru dezvoltarea lor. Ca atare, este esențial ca orice eventuală problemă de vedere să fie depistată precoce și corectată la timp, pentru a evita întârzierile de dezvoltare.
Din fericire, afecțiunile oculare sunt rare la sugari. Majoritatea bebelușilor se nasc cu ochi sănătoși și încep să își dezvolte fără dificultăți abilitățile vizuale de care vor avea nevoie pe tot parcursul vieții. Totuși, uneori, pot apărea unele disfuncții.
Semne pe care să nu le treci cu vederea
- Lăcrimarea excesivă poate semnala canale lacrimale înfundate.
- Pleoapele roșii sau cu cruste pot fi un semn al unei infecții oculare.
- Devierea constantă a ochilor poate indica o problemă de control al mușchilor oculari.
- Sensibilitatea extremă la lumină poate sugera o presiune oculară crescută.
- Apariția unei pupile de culoare albă poate indica prezența unui cancer ocular.
Prezența oricăruia dintre aceste semne necesită evaluarea neîntârziată a unui medic pediatru sau chiar a unui medic oftalmolog.
Ce să reții ca părinte
Bebelușii învață să vadă într-un interval anume, la fel cum învață să meargă și să vorbească. Ei nu se nasc cu toate abilitățile vizuale de care au nevoie de-a lungul vieții. Abilitatea de a-și focaliza privirea, de a-și mișca ochii cu precizie și de a-i folosi împreună ca o echipă trebuie învățată. De asemenea, ei trebuie să învețe cum să folosească informațiile vizuale pe care ochii le trimit creierului pentru a înțelege lumea din jur și a interacționa cu ea în mod adecvat.
Dezvoltarea vederii este un proces treptat și fascinant, iar rolul tău este să-i fii alături cu dragoste și răbdare. Privirile, zâmbetele și timpul petrecut față în față nu sunt doar momente emoționante, ci și exerciții excelente pentru ochișorii și creierul lui.
Surse:
https://www.whattoexpect.com/first-year/baby-vision
https://www.aao.org/eye-health/tips-prevention/baby-vision-development-first-year
https://www.babycenter.com/baby/newborn-baby/when-will-my-baby-see-clearly_1368493
Foto: shutterstock.com