Soluții rapide pentru mastită: ce poți face chiar la tine acasă

ce este mastita

Dacă te pregătești să naști sau tocmai ai adus pe lume un pui mic, cu siguranță ai citit deja multe despre alăptare – atașare corectă, poziții, beneficii. Toate acestea sunt importante, pentru că te ajută să pornești cu mai multă încredere pe acest făgaș. Sunt însă departe de a fi suficiente. Trebuie să știi și ce e de făcut în cazul în care întâmpini probleme, iar mastita se numără printre ele.

Ce este mastita?

Pe scurt, mastita este o inflamație a țesutului mamar, care poate fi sau nu însoțită de infecție. În general, apare atunci când laptele stagnează într-o zonă a sânului sau când bacteriile pătrund prin micile fisuri ale mamelonului. Poate fi să afecteze un singur sân, iar, uneori, pe ambii.

Deloc rară – în rapoartele OMS, se vorbește de o incidență de până la 33% dintre femeile care alăptează –, aceasta apare, de obicei, în primele săptămâni de după naștere. Adică, fix atunci când încerci să te adaptezi la noul rol și să-ți intri în ritm.

Nu e un scenariu de speriat. Este unul pentru care e bine să fii pregătită. Gândește-te la acest articol ca la un „plan de acțiune” pe care să-l ai în minte (sau salvat) pentru orice eventualitate. Pentru că, da, mastita poate fi dureroasă și neplăcută, dar vestea bună este că poate fi gestionată eficient, mai ales dacă acționezi la timp.

De ce apare mastita?

Cea mai frecventă cauză a mastitei este hiperlactația sau producția excesivă de lapte. Această producție masivă de lapte determină îngustarea canalelor lactifere, deoarece țesutul înconjurător exercită presiune asupra acestora. Acest lucru duce la congestie mamară, adică la o stare în care sânii sunt extrem de plini și umflați. Mai simplu spus, angrorjați.

Este important de precizat că, între 74% și 95% din cazurile de mastită apar în primele 12 săptămâni după naștere, în special în a doua și a treia săptămână postpartum. Este, de altfel, unul dintre principalele motive pentru care se renunță prematur la alăptare.

Cum îți dai seama că este mastită?

simptome mastită

Îngrijirea unui nou-născut în timp ce corpul tău se află în plin proces de recuperare și recalibrare nu-i tocmai floare la ureche. Te poți simți mai obosită ca oricând. Totuși, dacă nu te simți bine, este posibil să nu fie doar din cauza nopților nedormite. Nu-i exclus să fie mastita, mai ales dacă sesizezi că o zonă a sânului devine dureroasă, mai tare și caldă.

Semnele cele mai frecvente de mastită includ:

  • durerea la nivelul sânului;
  • roșeața și senzația de căldură locală;
  • un nodul sau o zonă întărită;
  • oboseala accentuată și starea generală care seamănă cu o răceală serioasă;
  • febra și/sau frisoanele;
  • scăderea cantității de lapte pe partea afectată.

Dacă observi aceste simptome, ia-le în serios. Corpul îți cere ajutor și e indicat să i-l oferi repejor!

Trebuie să oprești alăptarea? (spoiler: nu!)

Aceasta este, probabil, una dintre cele mai mari temeri, când vine vorba de mastită. Ei bine, nu ai de ce să-ți faci griji. Hrănirea la sân nu este contraindicată în mastită. Ba chiar este recomandată. Alăptarea frecventă ajută la „deblocarea” canalelor și grăbește vindecarea.

Laptele tău este sigur și continuă să fie cel mai bun pentru bebeluș, chiar și în caz de mastită. Așa că nu te opri. Dimpotrivă, pune copilul la sân cât mai des sau cel puțin la fiecare două ore, în timpul zilei.

Începe sesiunea de hrănire cu sânul dureros, chiar dacă e inconfortabil. Asta ajută la drenaj, pentru bebelușul suge cel mai eficient la începutul mesei. Urmărește să golești complet sânul la o masă. În cazul în care bebe nu reușește să pape tot ce ai să-i oferi, folosește o pompă de sân pentru a extrage laptele rămas. Acest lucru este important în perioada de început a alăptării, când are loc stabilizarea lactației.

Dacă te gândești să ai la îndemână un ajutor în astfel de situații, citește și ghidul nostru despre cum să alegi pompa de sân, ca să știi ce ți se potrivește încă de la început.

Poate o schimbare de poziție să facă minuni?

poziție alăptare culcat pe o parte

Da, chiar poate. Schimbarea poziției de alăptare modifică unghiul de sucțiune, ceea ce poate ajuta la extragerea laptelui blocat. De fapt, specialiștii în alăptare recomandă adesea alternarea pozițiilor în primele luni, tocmai din aceste considerente. Așadar, pe lângă poziția clasică, cunoscută drept leagăn, în care ții copilul în brațe, sprijinindu-l cu brațul de pe aceeași parte cu sânul oferit, mai poți încerca:

Poziția culcat pe o parte (perfectă pentru odihnă)

Este un mod relaxat de a alăpta, mai ales noaptea. Tu stai întinsă pe o parte, iar bebelușul este așezat tot pe o parte, cu fața spre tine. Îl poți ține aproape cu brațul, astfel încât să se atașeze ușor la sân. Este o poziție care te ajută să te odihnești în timp ce alăptezi.

Poziția „minge de rugby” (sau sub braț)

În această poziție, ții bebelușul pe lângă corp, sub braț, cu picioarele orientate spre spatele tău. Este ideală dacă te recuperezi după cezariană (pentru că nu pune presiune pe abdomen) sau dacă ai sânii mai mari. În plus, ajută la drenarea eficientă a anumitor zone ale sânului.

Poziția culcat pe spate (laid-back)

Tu stai ușor înclinată pe spate, iar bebelușul este așezat pe tine, burtică pe burtică. Este o poziție naturală, relaxată, care permite bebelușului să se atașeze instinctiv și poate ajuta la un flux mai controlat al laptelui.

Ideea de bază: schimbând poziția, schimbi modul în care sânul este drenat, iar asta poate face o diferență reală în cazul mastitei.

Unele organizații recomandă chiar alăptarea în poziții neobișnuite, precum aplecată deasupra copilului, pentru a ajuta drenajul.

Odihna, esențială când ai mastită

Știm, poate părea imposibil să te odihnești când ai un nou-născut. Cu toate acestea, trebuie să înțelegi că organismul tău are nevoie de sprijin pentru a se face bine. Încearcă să stai mai mult în pat sau măcar să încetinești ritmul zilnic. Nu ezita să ceri ajutor. Nu trebuie să le faci pe toate singură.

Nu ai de ce să te simți vinovată – alăptarea poate fi dificilă, iar în caz de mastită, odihna nu e un moft, e parte din tratament.

Frunzele de varză pentru mastită: truc simplu, efect real

Folosit de generații întregi de femei în trecut, frunzele de varză sunt folosite cu succes și astăzi pentru ameliorarea simptomelor mastitei. Deși îți poate suna a „leac băbesc”, remediul chiar funcționează. Frunzele de varză reci ajută la reducerea inflamației și a durerii, iar unele studii arată că sunt la fel de eficiente ca și compresele calde.

Cum să procedezi:

  • Pune frunze curate de varză la frigider, timp de 15-20 de minute.
  • Aplică-le pe sân (evitând mameloanele).
  • Ține-le să acționeze timp de 15-20 de minute.
  • Repetă manevra de 2-3 ori pe zi.

Atenție: pot reduce producția de lapte dacă sunt folosite excesiv.

Alte remedii simple care pot ajuta

Pe lângă frunzele de varză, mai există câteva soluții naturale care îți pot susține organismul în procesul de vindecare și pot calma simptomele mai rapid.

Usturoiul crud

Este recunoscut pentru faptul că poate acționa ca un antibiotic natural și poate stimula sistemul imunitar. Așadar, fă-ți mujdei și consumă-l cu încredere la mesele principale. Dacă nu-ți place aroma, taie câțiva căței de usturoi și înghite-i ca pe pastile. Gustul este puternic, dar îl poți atenua cu puțin lapte. Trebuie să știi însă că, la unii bebeluși, usturoiul poate provoca gaze.

Vitamina C

Această vitamină esențială ajută la vindecare și la refacerea antioxidanților din organism. Poți lua suplimente (cu acordul medicului) sau consuma alimente bogate în vitamina C:

  • ardei roșu
  • portocale
  • mere
  • kiwi
  • broccoli
  • varză de Bruxelles
  • conopidă
  • roșii

Uleiuri esențiale

Unele uleiuri esențiale, precum cel de arbore de ceai, au proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare. Diluează-le într-un ulei purtător (ex. ulei de măsline) înainte de aplicare. Evită ingerarea și spală bine zona înainte de alăptare.

Nu uita de hidratare

Bea multe lichide. Nevoia de hidratare crește în timpul alăptării, iar acest lucru este valabil și dacă ai mastită. Se recomandă aproximativ 16 căni de lichide pe zi. Poți consuma apă, lapte sau ceaiuri.

Cum poți gestiona durerea în mastită

Dacă disconfortul devine greu de suportat, poți apela, la recomandarea medicului, la medicamente de tip OTC, precum paracetamolul sau ibuprofenul. Acestea sunt, în general, considerate sigure în timpul alăptării și te pot ajuta să reduci durerea, inflamația și febra, astfel încât să te simți mai bine rapid.

Când e momentul să ceri ajutor?

Dacă după 24-48 de ore nu te simți mai bine sau dacă simptomele se agravează, mergi la medic.

Semne de alarmă:

  • febră mare;
  • puroi sau sânge în lapte;
  • durere intensă care nu cedează;
  • stare generală tot mai proastă.

Uneori, este nevoie de tratament cu antibiotice. Medicul îți va explica în detaliu cum anume să-l administrezi.

Un gând de final pentru tine

Mastita poate fi copleșitoare, mai ales când ești deja obosită și vulnerabilă. Dar este o problemă temporară, rezolvabilă. Ascultă-ți corpul, cere ajutor și oferă-ți mai multă grijă. Trebuie să fii bine, ca să-i poți oferi în continuare bebelușului hrana ideală – lapatele tău.

Surse:

https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15613-mastitis

https://www.healthline.com/health/breastfeeding/home-remedies-for-mastitis#takeaway

https://iris.who.int/server/api/core/bitstreams/e6088be7-aeff-4c55-988b-8b5d071f1a60/content

Foto: shutterstock.com

Adoramami.ro