Mai mult decât a fi adorabil, gânguritul este felul în care bebelușul încearcă să-ți spună: „Hei, sunt aici!”. Cercetările recente au descoperit că atunci când gângurește, micuțul tău desfășoară un experiment social foarte important, iar tu faci parte din el. Hai să vedem în ce constă acesta și ce poți face pentru a-l ajuta din rolul care-ți revine.
Ce este și când apare gânguritul?
Gânguritul reprezintă ansamblul de sunete nearticulate, jucăușe și spontane, pe care bebelușii le emit în primele luni de viață, fără intenția de a forma cuvinte. Acestea pot include vocale prelungite, combinații simple de consoane și vocale – „aaa”, „guu”, „eeeh”, „goo” – cu variații de tonalitate și ritm.
În general, gânguritul apare în jurul vârstei de 2 – 3 luni și multă vreme a fost privit ca un simplu exercițiu vocal. S-a crezut că prin aceste vocalize și exclamații aparent lipsite de sens, bebelușul își exersează aparatul fonator, antrenându-se pentru vorbire. În realitate, povestea e mult mai complexă.
De ce gânguresc, de fapt, bebelușii?
Un nou studiu publicat în revista academică „Developmental Science” vine cu o perspectivă suprinzătoare asupra funcțiilor gânguritului. Oamenii de știință susțin că bebelușii folosesc gânguritul pentru a atrage atenția și a observa reacțiile celor din jur. În jurul vârstei de 3 luni, ei încep să înțeleagă că sunetele lor îi influențează pe alții. Ca atare, recurg la ele pentru a testa și a învăța cum să comunice mai eficient.
„Pentru bebeluși, gânguritul funcționează ca un instrument de explorare a lumii sociale, care-i ajută să descopere cui merită să acorde atenție”, a explicat Michael Goldstein, profesor de psihologie la Universitatea Cornell din Ithaca, New York, în calitate de autor al studiului.
Bebelușii nu au energie infinită, spune cercetătorul, așa că emit sunete și urmăresc cine răspunde. Dacă reacționezi, învață că merită să continue și rețin cum să aplice metoda pe viitor și cu alte persoane.
Cum au descoperit cercetătorii rolul social al gânguritului?

Studiul a inclus bebeluși de 2 și 5 luni, îngrijitorii lor și un adult necunoscut. Scenariul a fost simplu:
- adultul necunoscut s‑a jucat un minut cu bebelușul;
- apoi a adoptat o expresie neutră, imobilă, timp de două minute;
- cercetătorii au analizat reacțiile bebelușilor și modul în care îngrijitorii interacționau cu ei în mod normal.
Rezultatele au fost fascinante:
- bebelușii de 5 luni și-au intesificat vocalizele în momentele în care adultul necunoscut nu a mai fost răspuns la gânguritul lor.
- bebelușii de 2 luni nu au reacționat la fel, pentru că încă nu aveau „setată” așteptarea unui răspuns social;
- cu cu cât îngrijitorii erau mai receptivi acasă, cu atât bebelușii reacționau mai puternic în experiment, deoarece acumulaseră mai multe dovezi că gânguritul lor are efect social.
Cercetătorii cred că acest lucru arată că bebelușii învață să se aștepte la răspunsuri comporamentale prin interacțiunea cu îngrijitorii. Când acest lucru nu s-a întâmplat în experiment, au început să gângurească mai mult. Acest comportament este similar cu cel al adulților.
„Când liftul nu apare atunci când te aștepți, e probabil să apeși butonul mai des sau să apeși și alte butoane. Te frustrezi pentru că predicția ta nu s-a îndeplinit, prin urmare comportamentul explorator crește – încerci din nou, uneori mai insistent”, a comentat Goldstein.
Ce învață copiii prin gângurit?
Spre deosebire de viziunea tradițională conform căreia gânguritul este doar un rezultat al exercițiilor motorii, noua cercetare arată acesta îi ajută pe copii să descifreze regulile comunicării. Gânturitul îi ajută să învețe în mod activ cum funcționează schimbul social, iar interacțiunile cu cei din jur au un rol fundamental în acest sens. Cu alte cuvinte, răspunsurile tale zilnice la gângurit îi modelează așteptările legate de lume și oameni.
Iată câteva dintre lucrurile importante pe care le descoperă prin gângurit:
1. „Dacă scot un sunet, cineva reacționează”
Este prima lecție despre cauză și efect în lumea socială.
2. „Eu pot influența lumea”
Un pas uriaș pentru dezvoltarea sentimentului de competență și autonomie.
3. „Comunicarea este un schimb”
Chiar dacă nu există cuvinte, există ritm, alternanță și atenție reciprocă.
4. „Adulții sunt ghizii mei”
Receptivitatea ta îi arată că vocea lui este auzită și că e interesant să comunici.
Pentru a afla mai multe despre dezvoltarea limbajului, citește și „Bebelușii încep să învețe limbajul mai devreme decât ne-am imaginat”
Cum poți încuraja gânguritul și dezvoltarea socială?

Pentru a-l sprijini în această etapă plină de descoperiri, poți valorifica efectul unor activități simple, pe care le poți integra cu ușurință în rutina voastră.
Menține contactul vizual
Privirea ta caldă îi spune: „Te văd. Sunt aici.”
Asta construiește încredere și îl invită la interacțiune.
Explorează lumea împreună cu el
Ieșiți la plimbări, la cumpărături sau faceți „turul casei”.
Arată-i obiecte și numește-le: „Uite, un măr!”, „Aceasta este o lingură. Cu ea mâncăm!” etc.
Cântă-i
Nu trebuie să fii Beyoncé și nici măcar vreun star la karaoke.
Vocea ta reprezintă cea mai plăcută muzică pentru el. Cântecele simple și liniștitoare îl ajută să asocieze sunetele cu emoțiile pozitive.
Citește-i
Bebelușii adoră ritmul vocii tale și imaginile colorate.
Chiar dacă nu înțelege povestea, simte conexiunea. Și asta e tot ce contează în această etapă de dezvoltare. Pentru a valorifica timpul, poți alege lecturi care te interesează pe tine. Important este să rostești clar cuvintele, să variezi ritmul și intonația, să-i acorzi atenție.
Mai multe detalii despre dezvoltarea vocabularului, poți afla de aici – „De la ritm la lectură: legătura dintre jocurile muzicale și învățarea cititului”
Răspunde-i
Atunci când nu-l ignori și reacționezi la gânguritul lui, faci lucruri extraordinare, fără să-ți dai seama. Mai exact:
- îl înveți că este ascultat;
- îi confirmi că acțiunile lui au efect;
- îl ajuți să dezvolte abilități sociale.
Pe scurt, fiecare „conversație” cu bebelușul tău contribuie la dezvoltarea lui emoțională și cognitivă.
Ce înseamnă asta pentru tine, ca părinte?
În primul rând, că bebelușii nu sunt observatori pasivi. Sunt mici cercetători curioși, care în fiecare zi:
- fac predicții;
- testează reacții;
- învață din feedback;
- își ajustează comportamentul.
Creierul lor lucrează intens pentru a înțelege cum funcționează oamenii, iar gânguritul este una dintre primele lor unelte pentru a descoperi că pot fi comunicatori eficienți.
În al doilea rând, că fiecare gângurit este o oportunitate de a-i arăta că lumea răspunde, că vocea lui contează, că el contează.
În al treilea rând, că nu e nevoie de tehnici speciale sau de o diplomă în pedagogie pentru a-l ajuta să învețe. Ai deja tot ce îi trebuie:
- fața ta,
- vocea ta,
- atenția ta,
- răbdarea ta.
Toate acestea îi construiesc încrederea și îi permit să înțeleagă cum funcționează comunicarea.
Și, poate cel mai important, înseamnă că prezența ta, așa imperfectă precum o percepi uneori, este ceea ce îl ajută să crească. Nu perfecțiunea sau planurile elaborate, ci momentele de zi cu zi, în care îl privești, îi răspunzi și îl ții aproape.
Surse:
https://news.cornell.edu/stories/2022/07/babies-learn-power-voice-through-experimentation
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/desc.13296
Foto: shutterstock.com