Pentru că va fi cea mai importantă încăpere din casă, camera copilului trebuie să fie şi cea mai luminoasă, caldă, primitoare şi proaspătă.
Chiar dacă ar fi mai comod să-i pui pătuţul în dormitorul tău, este ideal ca bebe să aibă o cameră a lui chiar din primele zile de viaţă. Şi asta pentru că studiile în materie au demonstrat că acei copii care cresc în propriile lor camere devin mai independenţi şi mai descurcăreţi, deoarece sunt obişnuiţi să se calmeze şi să se liniştească singuri. În plus, mai târziu „ruptura” nocturnă de părinţi va fi mult, dar mult mai dificilă, deoarece intră în joc fobiile copilăriei, precum cele de întuneric şi de singurătate.
Cum trebuie să fie?
Pentru amenajarea camerei prinţesei sau prinţului (în unele cazuri poate fi vorba de amândoi) vei alege cel mai însorit şi aerat spaţiu al locuinţei. Este prima condiţie dacă vrei să-i asiguri micuţului un ambient sănătos. Soarele şi aerul curat sunt cei mai redutabili luptători împotriva acarienilor şi a sporilor de mucegai, extrem de periculoşi şi pentru adulţi, darămite pentru un nou-născut. În acelaşi sens, e recomandată o igienizare temeinică a încăperii, prealabilă decorării.
Când vine vorba de nuanţa pereţilor, ai face bine să depăşeşti stereotipul roz pentru fetiţe şi albastru pentru băieţei. Ai putea să optezi chiar pentru două sau trei culori. Iată un exemplu: alb pentru tavan (dă impresia de infinit), verde sau portocaliu pentru unul din pereţi, de preferat cel opus uşii (va crea impresia de adâncime) şi galben pai pentru restul pereţilor. Mai poţi merge pe varinta tapetului. E în trend, e lavabil se aplică şi se dezlipeşte cu uşurinţă. Există inclusiv modele ecologice, cu lipici non-toxic, numai bune pentru camera lui bebe.
Cât despre podea, uită de gresie şi parchet melaminat. Acestea formează suprafeţe dure şi reci, deloc potrivite pentru un copil care se va juca mult pe jos. Mocheta ar fi excelentă, pentru că e moale şi ţine de cald, din păcate însă se pătează uşor şi se curăţă greu. Ai putea încerca pluta – ecologică, moale, caldă, impermeabilă, naturală – sau linoleumul natural – cald, impermeabil.
Alegerea mobilierului, o misiune tare plăcută
Când vine vorba de mobilarea camerei bebelușului, e preferat întotdeauna stilul minimalist. Astfel, când micuțul va începe să învețe să meargă, va avea suficient spațiu pentru „antrenamente”. În această etapă, se recomandă să te limitezi la piesele de mobilier esențiale, care să fie sigure, practice și bine alese pentru a crea un mediu primitor și funcțional.
Vei face, așadar, investiții minime: un pătuț, preferabil din lemn, cu grilaj înalt și cu distanța dintre gratii sub 7,5 cm, pentru a preveni accidentele. De asemenea, un pătuț ajustabil pe înălțime poate fi extrem de util, adaptându-se nevoilor copilului pe măsură ce acesta crește.
O masă de înfășat multifuncțională poate fi o alegere excelentă. Modelele care includ rafturi sau sertare integrate sunt ideale pentru organizare, permițându-ți să ai la îndemână scutecele, cremele și celelalte produse esențiale pentru îngrijirea micuțului. Acestea economisesc timp prețios în momentele în care fiecare secundă contează.
Hăinuțele și jucăriile – toate la locul lor
Pentru depozitarea hăinuțelor, o comodă sau un dulăpior mic este suficient la început. Este important ca toate piesele de mobilier să fie stabile, fără colțuri ascuțite. În mod ideal, ar fi bine ca acestea să fie fixate de perete, pentru a preveni răsturnarea.
Cărțile și jucăriile vor avea locul lor dedicat, fie într-o bibliotecă joasă, fie pe câteva polițe montate la o înălțime accesibilă pe măsură ce copilul crește. Polițele sunt ideale pentru economisirea spațiului, dar trebuie montate cu grijă, utilizând sisteme de fixare rezistente. Este la fel de important să verifici periodic stabilitatea acestora, precum și a galeriilor de perdele și draperii, pentru a elimina orice risc.
Un alt element esențial este un scaun confortabil, fie un fotoliu bine tapițat, fie un balansoar. Acesta nu doar că îți va oferi un loc unde să te relaxezi în timp ce alăptezi, dar poate deveni un colț al tău de liniște, ideal pentru momentele de conectare cu micuțul.
Alegerea mobilierului pentru camera bebelușului nu este doar o activitate practică. Este o minunată oportunitate de a crea un spațiu plin de dragoste și căldură, în care micuțul să crească în siguranță și armonie.
Alte soluţii de depozitare
Coşurile şi cutiile din carton sau plastic reprezintă modalităţi practice şi facile de a rezolva spinoasa problemă a spaţiului de depozitat. Unde mai pui că sunt şi decorative, oferă încăperii un aspect îngrijit, ordonat, dar şi un plus de personalitate. Cutiile, de exemplu, pot „prelua” o parte din puzderia de obiecte îngrămădite pe rafturile deschise ale măsuţei de înfăşat. Vorbim de produsele care nu-ţi sunt necesare pe parcursul zilei, precum beţișoarele de urechi, loţiunea de corp, crema de faţă, spray-ul nazal sau serul fiziologic, termometrul etc.
Pe acelaşi principiu, un coş mare, din răchită, pânză de in sau oricare alt material poate fi folosit pentru păstrarea jucăriilor. Vei descoperi în curând că, lună de lună, acestea vor deveni din ce în ce mai multe. Şi uite aşa, îţi vor dispărea din ochi o mulţime de „nimicuri”. Asta te va ajuta să scapi de impactul vizual neplăcut, generator de stres.
Camera bebelușului – detaliile care dau tonul
La capitolul ornamente, opţiunile sunt inepuizabile. Totul ţine de imaginaţia şi gusturile tale. Important e ca totul să fie în nuanţe vesele şi forme cât mai variate, pentru stimularea atenţiei copilului. Studiile au arătat că bebelușii au preferinţe pentru albastru, roşu, violet şi portocaliu. Mai puţin pentru maro şi gri. Aşa că fă-i plăcerea şi oferă-i stimulente vizuale în aceste culori. Poţi înrăma câteva postere. Pentru siguranţa micuţului, străduieşte-te să foloseşti plexiglas sau plastic în loc de sticlă. De ce nu, pe un perete poți crea un colaj cu fotografii de familie. Copiilor le place să-şi recunoască părinţii în poze.
O altă soluţie sunt diagramele de creştere, afişele plastifiate sau cauciucate. Acestea sunt mult mai uşor de montat. La fel sunt și steagurile, ceasurile de perete, calendarele. Cele mai indicate, întrucât, mai târziu, vor servi şi ca material didactic, sunt cifrele şi literele mari. În aceeași linie se înscriu și fructele, legumele şi animalele, dar şi personajele de desene animate.